Nesfârşitul labirint al minţii

Recent am început să citesc cartea lui Daniel Goleman despre inteligenţa emoţională,ce este rezultatul anilor de studii şi cercetare pe această temă.La început trebuie să recunosc,am privit destul de superficial exemplele şi afirmaţiile bănuind că sunt aceleaşi clişee ca în majoritatea cărţilor psihologice,însă mi-a captat interesul pentru că îmi era destul de greu să o citesc,recunosc,nu e ca un roman a cărui acţiune o poţi presupune.Trebuia să tot caut unele informaţii din biologie…şi începeam să fac unele legături..începea aventura.Am înţeles că în spatele oricăror gesturi pe care noi le considerăm a fi banale,normale are loc o întreagă bătălie între centrul raţiunii-neocortexul şi nucleul amigdalian în legătură cu sistemul limbic ce ascunde cea mai importană piesă din mecanismul uman – Emoţia.Nu totul este legat de mărimea IQ-ului,există destul de multe cazuri ce atestă faptul că inteligenţa pe cont propriu nu reuşeşte independentă să asigure luarea unor decizii bune,a alegerii unui job,a soţiei etc.Emoţiile clocotesc odată ce sunt recepţionate prin intermediul organelor de simţ,după care sunt trimise pe diferite căi neocortexului care ne va elabora un plan cât se poate de raţional.De aici deducem că în cele mai multe cazuri simţurile au întâietate,ba chiar din cauza unor emoţii prea puternice timpul va fi prea scurt şi din acest motiv avem unele reacţii pe care le regretăm,ca nefiind prea înţelepte.Cu ajutorul inteligenţei vom reuşi să ne educăm,să conştientizăm o stare “Sunt foarte agitată”,ceea ce este foarte important pentru că dă un oarecare echilibru,o bună cunoaştere de sine.Astfel vom aştepta răspunsul neocortexului,ce ne va da o soluţie pentru a ne putea îmbunătăţi starea.Există o distincţie logică între a fi conştient de un sentiment şi a lucra pentru a-l îndepărta,însă de regula ele se împletesc pentru a obţine rezultatul mai repede.Am rămas surprinsă,deşi aveam o idee vagă, despre vidul emoţional,prezent la persoane ce nu par a avea un deficit în sensul că sunt inteligente,au o carieră strălucită însă pe plan sentimental totul este un dezastru.Persoanele în cauză nu pot conştientiza gravitatea situaţiei pentru ca au în permanenţă o stare de indiferenţă,nici bucurie nici tristeţe,şi nu îşi pot exprima sentimentele,nu pot avea discuţii despre acest subiect.În viaţă totul depinde de modul cum reuşim să ne acordăm interiorul ,cu înţelepciunea subconştientului.Prin comunicare,prin lirismul nostru,putem da glas dorinţelor,le putem întrupa şi continua să învăţăm să înnotăm în oceanul vieţii gustând din ea.Totul capătă sens atunci când dorim să ieşim din pătura comodităţii şi a proastei informări,important este să o cu plăcere şi să ştii cine eşti pentru a şti şi cine sunt cei de lângă tine.