Dintr-odata 

Dintr-odata mi s-a făcut dor de oameni ..deși sunt chiar la începutul sesiunii am observat ca mi se întâmplă un lucru foarte ciudat.In timp ce încercăm sa îmi implementez în minte niște informații și sa găsesc metode sa învăț un semestru în 4 zile ..îmi fugea gândul la persoane cu care am interacționat cu mai mult timp în urma , băieți cu care am vorbit poate și pentru o săptămână doua în timpul liceului,amintiri legate de orice pana la certuri cu anumiți colegi .Nu înțeleg care este rostul acestor lucruri ce îmi invadează mintea dar poate este un semn,nu îmi pot explica …îmi joaca mintea feste,mi-e dor de un trecut îndepărtat, de cel de acum câțiva ani dar as vrea să-l retrăiesc cu mintea de acum .(dacă se poate).Sau poate doar trebuie sa le mulțumesc celor care au trecut prin viata mea,care au și mers alături de mine pentru o perioada și m-au ajutat sa fiu cine sunt astăzi,poate puțin cam dura (un arici pentru orice implica iubire) dar merge și asa. Poate acesta este cursul lucrurilor,pana la urma nu sunt “omul de tinichea”,cred ,nu sunt sigura ca as vrea sa dau timpul înapoi și sa întâlnesc anumite persoane din nou,cu mai multa maturitate decât atunci când aveam 16 ani.Stiu ca sunt puțin egoista și lucrurile nu s-au așezat tocmai în favoarea mea , din cauza încăpățânarii,din cauza Răuțatii dar în amintirea mea a rămas totul asa cum era și parca as vrea sa fim din nou …ca în vremurile bune , eu tu și…acele cuvinte spuse în scara blocului la 4 dimineață când nu le înțelegeam, dar totuși pretindeam ca o fac… mulțumesc. 

Advertisements

V i n o 

Distruge,suflet gol…și lasă în urma ta numai durere. E tot ce-ți dorești acum , să pârjoleşti ce este mai frumos și neatins dintr-o inimă așa curată,doritoare de iubire…însetată de plăcere. Întinsă în pat,numărând printre rânduri îți dorești altceva , ți-ai calmat pofta dar vrei ceva mai bun să stârnească în tine cele mai frumoase și efervescente gânduri. Nu-ți pasă pe cine ai rănit știi doar că nu ți-a fost deajuns,ți-e sete…ca leul în cușcă aspiri la o antilopă fragedă.

Ce stare ciudată,iubesc așa mult liniștea , mă asculta și îmi spune să am răbdare căci mult visatul meu , are să ajungă. Încerc să neg ca mai sus cu vreo 4 rânduri nu mă descriam pe mine. Dă-mi lumea peste cap,te-astept …fă-mă să înnebunesc pentru că-mi lipsești vreo 2 ore. Am un sentiment că o să am parte de un lucru la care visez și am să iau premiul demult dorit… pe data viitoare confesorul meu 

De ce fac asta ? Vreau un nou început,vreau sa respir aer proaspăt nu cel ce ma intoxica de ceva timp..vreau sa cred ca Pașii pe care ii fac sunt Corecți,ca timpul nu trece degeaba pe lângă mine …da-mi un semn,da ,TU Doamne! Ori imi place sa ma joc ori iar începe o scurta farsa insa am nevoie de …ceva sa-mi amintească ce vârsta am . Nu stiu cat va tine,stiu ca imi stai in cap si chiar de va fii sa regret 2 ani de acum inainte am sa o fac,sunt asa nerăbdătoare ca imi fac planuri cum o sa ma comport . Emoții,cum sa ma îmbrăc,cum sa fiu …trebuie sa le fac pe toate.dragul meu blog,jurnalul meu virtual vreau sa te recitesc peste câțiva ani si fiecare cuvintel sa trezească in mine aceeași Senzație pe care mi-o provoacă si acum. Nimic nu ne ajunge,banii,timpul …insa stiu ca putina dragoste adolescentina m-ar satura un pic .

Picături grele de ploaie Apasă acoperisul,si-n toata larma lor eu imi strecor gândurile. Simt nevoia sa opresc timpul,sa pot respira , cred ca aceasta rutina zilnică,acel cotidian este cu câțiva pași înaintea mea,si totuși ma agita. Ma intreb de ce este necesar sa facem toate lucrurile acestea : sa mergem la munca,la facultate , la scoala ..de ce trebuie sa plătim facturi,de ce trebuie sa fiu contratimpului… Motivul principal cred ca este sporirea confortului propriu,motivant …insa cine a pus aceasta regula si nu a găsit o soluție mai buna si anume : sa fie egalitate !   Traiesc in povestea cartii pe care o citesc si …nu stiu cu ce sa mi alung grijile din suflet . E fara sens sa ai o singura viata si totuși lucruri pamantesti sa iti influenteze buna dispoziție . Fii fericit,poate acum sunt ultimele secunde,ore,zile… Am evoluat atat de mult din anumite puncte de vedere,tehnic,si ne îndreptăm spre un orizont spiritual atat de arid…hraneste spiritul , nu trupul ..

Sufletul nu uita

Pana acum nu m-am gândit vreodata la copilăria mea ca fiind una de poveste,a fost una simpla.Adesea întâlneam in cărți expresia ca “totul a rămas neschimbat,deși au trecut atatia ani”,insa priveam cu o oarecare superficialitate,nu ma încânta nici nu ma deranja,era o vagă indiferenta.Astazi am simțit ceva nou,ciudat chiar,mergeam spre pasune sa aducem vacuta acasa,lucru pe care nu l-am mai facut de cand aveam 10 ani.Trupul se lasa condus de amintirile ce se derulau încet in mintea mea,si da recunosc TOTUL ERA ASA CUM L-AM LĂSAT , aceeași oameni ce își trăiau existența din agricultura,aceleași hectare de varza ,drumul avea aceeași destinație..stana bunicului,cu Gârlă acum secatuita,in care ma jucam cu prietenii de atunci,care astazi doar ma saluta,si mi-as dori sa se gândească si ei la acele vremuri.Nu pot spune ca mi-as dori acele clipe înapoi,nu e un simtamant atat de puternic dar stiu ca m-a mișcați suficient încât sa ma faca sa readuc la viata câteva din acele clipe peste care un strat mare de praf s-a asezat.Acestea sunt comorile noastre adevărate,nimeni nu ti le poate lua,nu le poti vinde,si chiar daca pentru un timp noutățile cotidiene te vor face sa le dai uitării exista un moment cand vei calcă pe aceleași urme ,doar ca vei purta un număr mai mare la papuc,si ceva mai multe griji in spate. Nu poti sa negi trecutul,amintirile ramân vii si sunt singurele lucruri pe care le poti lua cand pleci . 

E iar toamna,urăsc acest anotimp pentru ca aproape in fiecare an imi provoacă durere si-mi innegreste sufletul.Inca imi repet ca sunt cea mai puternica femeie,ca am mai învățat cate ceva din fiecare experiența.Ma intreb uneori:”De ce primesc asta?”,si tot eu imi răspund “Iubeste pe cel ce nu te iubeste- nu fii egoist “.Un sentiment de singurătate ma Apasă,stiu ca lipsesti ceva din mine,pentru tine aceste rânduri le scriu căci stiu,le vei citi cand iti va fii dor de mine.Toamna ne învața cat este de frumos sa lași totul sa plece dupa buna plăcere,insa de nu as fi atat de inradacinata in amintirea ta,de nu m-as plimba cu barcuta in oceanul de lacrimi pe care l-ai stors din mine.Miros de clipe dulci in zare,dar eu imi innec papilele-n amarul zilelor fara soare.Scancesc ușor din dinti,si stiu ca speranța păcătoasă imi da putere,pana intr-o zi cand n-am sa mai simt nimic,cand voi fii liberă si nu voi Mai ofta nici macar o data de Tristețe.Este inutil sa incerc sa aprind focul in mijlocul furtunii,farame din iubirea mea,odată a noastra,se amesteca in vârtejul disperării. Sper ca e ultimul mesaj pe care-l scriu pentru tine,căci tu in patul tau dormi liniștit insa eu alerg printre zorii zilei de toamna 

As vrea sa stiu ce gândești

Trenul alune grăbit pe sinele înfierbântate,caldura istovitoare nu-mi da pace sa dorm,deși colega mea de compartiment,o doamna mult mai matura ca si mine stârneste in mine un sentiment de invidie cand vad ce somn profund are.Inainte cu vreo jumatate de ora,vorbise la telefon si am auzit spunând ceva despre ceva “sapaturi”,nivelul zero,cheltuieli , Cadastriști…erau cuvinte cheie , noul meu alfabet . Ma intreb ..peste câțiva ani oare unde am sa fiu,oare ce crede despre mine ? Cândva stiu sigur ca voi fii ca ea,si ce mai stiu este ca ma voi uita la fetele tinere si ma voi regăsi,suvoaie de amintiri vor navali in mintea mea…asta sunt eu acum,fugand cu inima deschisă dupa iubire,grabita sa ajung la locul de munca..dar nicidecum grabita sa cresc,sa regret..”Timpul nu mai avea rabdare”…pArca mai ieri aveam 17 ani,acum nici nu mai stiu ce s-a ales de timpul de atunci si pana acum..vreau sa ramân aici ,sa privesc aceasta bucata de pământ din apropiere de Iasi , degradandu-se,si eu privind pe fereastra.